Pervaz exterior din aluminiuArhitectii si inginerii au ajuns la concluzia ca o cladire obisnuita este alcatuita in procent de 15% din sticla – usi si ferestre – si ca aceasta portiune este responsabila de pierderea a 40% din caldura din interiorul casei. Prin urmare, ferestrele si usile nu sunt doar elemente de decor. Alese cu grija, ele pot contribui la sporirea confortului locuintei. Importanta lor este insa pusa in valoare de glafuri, pervazele fiind cele care fac trecerea de la sticla si lemnaria care o fixeaza la zidarie.

Tocmai de aceea vom vorbi in continuare despre acestea din urma, ele intervenind eficient in izolarea casei si in evacuarea apei de ploaie, care altfel s-ar infiltra in tencuiala, provocand pagube destul de suparatoare. Aplicate atat la interior cat si la exterior, glafurile intregesc ansamblul lemnarie – zidarie. Haideti sa descoperim impreuna in continuare ce optiuni aveti la acest capitol.

Asa cum am sugerat deja, putem discuta de pervaze de  interior sau de exterior.

 

Glafurile de interior

Cele de interior servesc, pe langa suportul de izolatie, si suport pentru diferite elemente de decor – jucarii, rame foto, lumanari, vaze, ghivece cu plante si asa mai departe. Ele sunt special concepute pentru a se curata si intretine cu usurinta, fara a necesita vopsire. In plus, sunt destul de rezistente la umiditate, la razele de soare si la eventualele greutati pe care le-ati putea aseza pe ele.

Nuantele sunt foarte variate, incluzand, albul, culoarea nucului, a stejarului, a mahonului si chiar a marmurei. Pentru un plus de culoare, capacele acestor glafuri pot fi si ele decorate. Intregul ansamblu se monteaza in cel mai usor mod cu putinta, fie prin lipirea directa cu un adeziv special, fie prin asezarea pe un pat de mortar sau, daca preferati, prin fixarea cu suruburi.

Oricat de tentanta ar fi aceasta varietate de materiale, este indicat sa tineti cont de proprietatile materialului, care ar putea favoriza sau, dimpotriva, inhiba formarea condensului in locuinta. Din acest punct de vedere, marmura nu este una dintre cele mai bune alegeri pentru interior.

 

Glafurile exterioare

De cealalta parte a ferestrei avem glafuri exterioare, confectionate din PVC, lemn, marmura, granit sau aluminiu, de grosimi diferite si in culori diferite. Un astfel de produs care incorporeaza toate standardele de calitate poate veni la pachet cu capacele de inchidere, mai multe elemente de imbinare, dar si garnituri dintr-un cauciuc termoplastic si chiar si benzi anti-zgomot. Aflate in contact direct cu mediul exterior, acestea sunt mult mai rezistente la diferentele de temperatura, la precipitatii, la razele soarelui  si la multi alti factori care contribuie, in timp, la deterioarea lor.

Pentru ca glafurile se vand la metru si pot avea grosimi diferite, preturile variaza si ele in functie de toti factorii enumerati anterior, de la 19 la 150 de lei. O data facuta aceasta investitie, nu trebuie sa neglijati faptul ca pervazele au la fel de multa nevoie de ingrijire si curatare ca si geamurile. Prin urmare, va trebui sa dedicati timp intretinerii lor si, ocazional, sa  chemati un specialist care sa evalueze stadiul acestora si sa efectueze lucrari de reglaj tamplarie. Noi suntem alaturi de d-voastra in cazul in care aveti nevoie, tot ce trebuie sa faceti este sa ne dati un telefon si sa ne expuneti situatia in care va aflati.